Casa Gheorghe Tătărescu din București: martor al unei epoci și continuitate culturală în actuala EkoGroup Vila

În inima Bucureștiului interbelic, un spațiu modest în dimensiuni, dar bogat în sensuri, păstrează ecouri ale unei istorii politice și culturale complexe. Casa Gheorghe Tătărescu, cu proporţiile sale echilibrate și detaliile arhitecturale atent gândite, se ridică astăzi ca o mărturie vie a dialogului dintre putere, restricţie şi gustul discret al elitei vremii. Dincolo de pietre şi lemne, vila trăieşte o continuitate de sensuri, reflectată în destinul său de la reședință privată a unui prim-ministru la spațiu cultural contemporan cunoscut drept EkoGroup Vila.

Casa Gheorghe Tătărescu – o reședință între putere și memorie

Figura politică a lui Gheorghe Tătărescu (1886–1957), prim-ministru în două etape tumultoase ale României interbelice, se întretaie cu spațiul său intim pe Strada Polonă nr. 19, unde arhitectura devine o prelungire a ethosului său. Concepută ca o vilă ce refuză opulența declarativă, cu un birou în entra-sol modest și discret, casa reflectă subtile alegeri care echilibrează viața publică cu cea privată. Astăzi, această resursa a fost restaurată și reintegrată în circuitul cultural sub numele de EkoGroup Vila, păstrând nu doar zidurile, ci și memoria unei epoci și a unor personalități ce au traversat un secol zbuciumat.

Gheorghe Tătărescu: omul și epoca sa

Nu o simplă figură politică, Gheorghe Tătărescu s-a conturat ca un promotor al reorganizărilor democratice, pledând încă din tinerețe, cu o teză doctorala susținută la Paris în 1912, pentru vot universal și un sistem parlamentar autentic. Deși s-a înrolat în Partidul Național Liberal și a urcat treptele politicului românesc, el rămâne o personalitate în care principialismul este permanent traversat de compromisuri și pragmatism. Mandatele sale ca prim-ministru (1934–1937 și 1939–1940) s-au desfășurat sub presiunea unor realități aspre: erodarea democrației parlamentare, tensionările regionale și fragilitatea alianțelor externe. După 1944, încercările sale de adaptare la noile realități politice, inclusiv colaborarea cu guvernul Petru Groza, îl marchează drept o figură meschină și contradictorie – modernizator, dar și actor al unor capitulări politice.

Casa ca proiect de viață și spațiu al puterii controlate

Casa de pe Strada Polonă nu este o simplă reședință; devine o extensie materială a unei filozofii politice și familiale. Provenind dintr-o familie cu rădăcini militare și boierești – tatăl său fiind generalul Nicolae Tătărescu, iar mama Speranța Pârâianu, o nepoată documentată a oligarhiei din Oltenia –, Gheorghe Tătărescu moștenește un cod al sobrietății și disciplinei care se reflectă în alegerile arhitecturale și funcționale ale casei. În contrast cu reședințele fastuoase ale contemporanilor săi, vila respectă o scară modestă, cultivând proporții armonioase și o lumină abundentă, în care austeritatea devine o etică a puterii.

Arhitectură: între mediteranean și neoromânesc – contribuția arhitecților Zaharia și Giurgea, și a sculptoriței Milița Pătrașcu

Vila reprezintă o incursiune inovatoare în arhitectura interbelică bucureșteană, îmbinând elemente mediteraneene cu accente neoromânești, într-un limbaj încă puțin explorat în Capitală. Proiectul inițial este al arhitectului Alexandru Zaharia, apoi dezvoltat și rafinat de Ioan Giurgea, partenerul său, între 1934 și 1937. Fațada surprinde prin portaluri inspirate din tradițiile moldovenești și coloane filiforme, fiecare tratată cu diferențe subtile, dar păstrând unitatea stilistică viva.

În interior, sculptorita Milița Pătrașcu, elevă a lui Constantin Brâncuși și prietenă apropiată a Arethiei Tătărescu, semnează șemineul încadrat într-o absidă neoromânească sugestivă, dar și ancadramentele unor uși, consolidând dialogul artistic între modernism și tradiție. Această combinație conferă spațiului o memorabilă identitate, anticipată și preluată ulterior în alte proiecte notabile, precum Vila lui Nae Ionescu.

Arethia Tătărescu: cultura și discreția în umbra puterii

„Doamna Gorjului”, Arethia Tătărescu, nu a fost o prezență decorativă, ci un agent cultural activ al epocii. Implicarea sa în societăți de binefacere, susținerea meșteșugurilor oltenești și sprijinul artei se regăsesc în fiecare colț al casei. Beneficiară a proiectului, Arethia a vegheat să păstreze coerența estetică a ansamblului, evitând excesele și ostentația. Relația cu Milița Pătrașcu și rolul în susținerea operelor lui Brâncuși, în special ansamblul de la Târgu Jiu, reflectă un angajament cultural care dă profunzime spațiului domesticului politic, atât de rar întâlnit la casele elitei vremii.

Ruptura comunistă: degradare și uitare

După arestarea lui Gheorghe Tătărescu în 1950 și consolidarea regimului comunist, casa își pierde sensul inițial, devenind victimă a unei politici de dezangajare şi marginalizare a trecutului elitist. Folosită în scopuri administrative sau locuințe colective, reședința a fost supusă unor intervenții necorespunzătoare și degradări constante. Finisajele originale, precum parchetul din stejar masiv, feroneria din alamă patinată și ușile sculptate atent, au fost afectate, iar grădina, odinioară o oază de calm și evocare mediteraneană, a fost simplificată, pierzându-și farmecul.

Casa Tătărescu devine astfel un simbol al unui destin rupt: al unui om scos din istorie și al unui spațiu golit de sens, incapabil să mai susțină memoria unei epoci.

Post-1989: derapaje, critici și începutul reabilitării

Tranziția postcomunistă a provocat o reapariție a casei în spațiul public, însă nu fără dispute. Intrată într-un circuit imobiliar volatil, vila a fost proprietatea unor figuri controversate, precum Dinu Patriciu, ale cărui intervenții asupra interiorului au stârnit critici aspre din partea specialiștilor. Transformarea temporară într-un restaurant de lux a alterat iremediabil spațiile concepute pentru o funcție reprezentativă, cauzând reacții care au transformat casa într-un simbol al ambiguității cu care societatea s-a raportat la patrimoniul său interbelic.

Ulterior preluată de o firmă britanică, vila a beneficiat de o restaurare mai atentă, care a încercat să readucă în prim-plan proiectul arhitecților Zaharia și Giurgea, salvând din valoarea sa identificabilă. Acest proces a adus o reflectare critică asupra modului în care memoria elitei este gestionată, subliniind tensiunea dintre moștenirea istorică și interesele tranzitorii.

Identitatea contemporană: EkoGroup Vila ca spațiu al memoriei și culturii

În prezent, Casa Gheorghe Tătărescu funcționează sub denumirea de EkoGroup Vila, simbol al unei continuități rare în peisajul patrimoniului bucureștean. Accentul nu mai este pus pe „proprietate” sau pe un statut istoric fix, ci pe o recuperare atentă a memoriei și pe o deschidere culturală responsabilă. Publicul este invitat să traverseze spațiul într-un cadru controlat, accesul realizându-se pe bază de bilet, prin platforma iabilet.ro, reflectând un angajament al respectului față de funcția socială a locului.

Astfel, EkoGroup Vila se constituie într-un nod între trecut și prezent, oferind o experiență de contemplare a unei epoci conturate în forme arhitecturale distilate, dar încărcate de istorie și conflicte. Casa nu este consumată ca obiect turistic, ci funcționează ca o arhivă vie, o meditație despre puterea reprezentării și continuitatea memoriei.

Frequently Asked Questions about Casa Gheorghe Tătărescu

• Cine a fost Gheorghe Tătărescu?
  Gheorghe Tătărescu (1886–1957) a fost un politician proeminent al României interbelice, de două ori prim-ministru (1934–1937 și 1939–1940), figura centrală a Partidului Național Liberal, marcată de un echilibru fragil între reformă, compromis și criză politică.
• Este Gheorghe Tătărescu același cu pictorul Gheorghe Tattarescu?
  Nu. Gheorghe Tătărescu, prim-ministru, este distinct de pictorul Gheorghe Tattarescu (1818/1820–1894), reprezentant al academismului românesc din secolul XIX.
• Ce stil arhitectural definește Casa Tătărescu?
  Casa combină stiluri mediteraneene cu elemente neoromânești, într-un proiect semnat de arhitecții Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, ilustrând un discurs arhitectural rafinat și inovator în Bucureștiul interbelic.
• Ce rol a avut Arethia Tătărescu în definirea casei?
  Arethia Tătărescu, soția prim-ministrului, a fost beneficiara oficială și un agent cultural activ, care a vegheat asupra coerenței estetice și funcționale, evitând excesele și sprijinind colaborările cu artiști precum Milița Pătrașcu.
• Care este funcția actuală a clădirii?
  Casa este integrată în circuitul cultural contemporan sub numele de EkoGroup Vila, accesul fiind controlat și realizat pe bază de bilet pentru evenimente culturale, reflectând o continuă valorizare a patrimoniului și memoriei istorice.

Traseul Casei Gheorghe Tătărescu impune o reflecție atentă asupra relației dintre arhitectură, istorie și memorie. Spațiul nu poate fi redus la o simplă relicvă sau la un obiect comercial; el rămâne un narator credibil al unei epoci fragmentate și al unui om care a navigat între democrație și autoritarism, între modernitate și compromis. În acest echilibru fragil, EkoGroup Vila devine un gest cultural responsabil, un punct de întoarcere spre trecut fără a-l mitiza și un suport pentru discursul contemporan despre identitate și continuitate. Pentru cei care caută să pătrundă în profunzimea istoriei și să înțeleagă ecourile ei în prezent, această vilă oferă o experiență unică de conexiune între timp și spațiu.

Vă invităm să descoperiți această poveste complexă și incitantă printr-o vizită atent organizată, o incursiune în spațiile în care trecutul se întâlnește cu prezentul și unde memoria devine materială.

Contactează echipa EkoGroup Vila pentru programare și vizite private.

EkoGroup Vila – Casa Tătărescu restaurată

📍 Strada Polonă nr. 19, Sector 1, București
📞 0771 303 303
📧 [email protected]

Accesul se realizează exclusiv prin programare prealabilă. Contactează echipa EkoGroup Vila pentru detalii și disponibilitate.