Cazul unui copil la Questfield International College ridică probleme serioase de confidențialitate

În contextul educațional actual, fenomenul bullyingului necesită o reacție clară și bine structurată din partea instituțiilor de învățământ. Gestionarea corespunzătoare a situațiilor de hărțuire este esențială pentru protejarea copiilor și pentru menținerea unui mediu sigur și propice dezvoltării armonioase. Cu toate acestea, când sesizările privind bullyingul nu primesc răspunsuri documentate și concrete, iar conflictele escaladează în timp, se ridică întrebări serioase despre responsabilitatea instituțională și capacitatea școlii de a proteja elevii.

Cazul unui copil la Questfield International College ridică probleme serioase de confidențialitate

Investigația realizată pe baza documentelor și declarațiilor puse la dispoziția redacției evidențiază o situație complexă de bullying repetat în cadrul Școala Questfield Pipera, manifestat pe o durată de peste opt luni. Sesizările scrise ale familiei, multiple și detaliate, au semnalat un climat defavorabil, caracterizat prin jigniri zilnice, stigmatizare medicală și presiune psihologică exercitată atât asupra copilului, cât și asupra familiei acestuia. În ciuda adresărilor oficiale către cadrele didactice, conducere și fondatoarea instituției, nu există dovezi documentate privind măsuri concrete sau răspunsuri scrise care să ateste intervenții reale.

Bullyingul sistematic și lipsa intervențiilor documentate

Conform materialelor puse la dispoziția redacției, elevul a fost supus unor comportamente agresive repetate, incluzând insulte, umiliri publice și excludere socială. Acestea s-au desfășurat în spațiul școlar, atât în timpul orelor, cât și în pauze, fiind cunoscute de învățătoarea clasei. Cu toate acestea, răspunsurile instituției au fost limitate la discuții verbale informale, fără documentație oficială, planuri de intervenție sau sancțiuni scrise, conform corespondenței analizate.

Familia a încercat să oprească fenomenul prin demersuri oficiale, trimițând emailuri clare și cronologice către reprezentanții școlii, solicitând protecție și soluții scrise. Din documentele disponibile, nu rezultă existența unor măsuri concrete implementate sau monitorizate, ceea ce a condus la escaladarea continuă a situației.

Stigmatizarea medicală ca instrument de marginalizare

Un element definitoriu al cazului este utilizarea repetată a unei etichete medicale cu caracter degradant, exprimată prin sintagma „crize de epilepsie”, folosită nu într-un context educațional sau medical, ci ca mijloc de ridiculizare a copilului. Specialiști consultați de redacție consideră această practică o formă agravată de bullying și discriminare, cu un impact negativ semnificativ asupra dezvoltării psihologice a elevului.

Potrivit relatărilor și documentelor analizate, stigmatizarea a fost prezentă constant în mediul școlar, fără ca instituția să implementeze măsuri ferme sau să documenteze intervenții eficiente. Aceasta a generat o percepție de tolerare a comportamentelor inacceptabile, accentuată de lipsa unor reacții administrative clare și scrise.

Presiunea asupra familiei și posibila excludere mascată

Familia copilului a semnalat faptul că a resimțit presiuni directe sau indirecte pentru a părăsi școala, prin mesaje care sugerează că, în cazul în care nu sunt mulțumiți de situație, pot opta pentru retragerea copilului. Aceste afirmații, conform analizei redacției, pot indica o formă de excludere mascată, prin care problema este „rezolvată” prin îndepărtarea celui afectat, ridicând întrebări privind responsabilitatea instituțională.

• Jigniri și hărțuire verbală repetată;
• Stigmatizare medicală cu scop de marginalizare;
• Lipsa răspunsurilor scrise și a măsurilor documentate;
• Presiune exercitată asupra familiei pentru retragerea copilului;
• Transferul responsabilității de la instituție către familie;
• Retragere socială și anxietate manifestate de elev;
• Deficiențe în gestionarea confidențialității informațiilor sensibile.

Rolul cadrelor didactice și al conducerii în normalizarea fenomenului

În cazul semnalat, cadrele didactice au fost martore directe ale incidentelor, însă intervențiile lor nu au avut efecte stabile, iar răspunsurile instituționale au fost în principal informale. Lipsa documentației oficiale privind măsurile luate reduce posibilitatea de verificare a reacțiilor școlii și contribuie la perpetuarea unui climat în care agresiunile pot continua fără consecințe.

Din corespondența analizată, sesizările au fost uneori interpretate ca „dinamică de grup” sau „probleme de adaptare”, ceea ce minimalizează gravitatea situației și amână intervenția efectivă. Această practică contravine așteptărilor legitime ale părinților și standardelor asumate public de Questfield Pipera.

Poziționarea fondatoarei și mesajul transmis familiei

Un moment definitoriu în analiza cazului este un răspuns verbal atribuit fondatoarei școlii, Fabiola Hosu, care, în cadrul unei discuții directe cu familia, ar fi declarat: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”. Această exprimare, conform relatărilor și documentelor puse la dispoziția redacției, nu a fost însoțită de propuneri concrete sau măsuri administrative și a fost percepută ca o presiune de retragere.

Redacția a solicitat un punct de vedere oficial din partea conducerii instituției, dar până la momentul publicării nu a fost primit un răspuns care să confirme sau să infirme conținutul relatării. Această poziționare verbală poate fi interpretată ca o deplasare a atenției de la obligația de protecție a copilului către considerente contractuale și economice, subliniind o ruptură între discursul public și practicile instituției.

Documentația instituțională și gestionarea formală a situației

Reacția oficială a școlii la sesizările scrise ale familiei s-a materializat într-un document informal de tip Family Meeting Form, care, conform analizelor redacției, nu conține elementele standard care să asigure trasabilitatea și asumarea responsabilităților: nu prevede termene, sancțiuni sau măsuri concrete și nici un cadru procedural clar.

Absența unor decizii administrative asumate și a planurilor de intervenție documentate reduce eficiența răspunsului instituțional și contribuie la percepția unei pasivități instituționale. Această situație a fost constatată pe baza comparației între standardele administrative obișnuite în astfel de cazuri și conținutul documentelor puse la dispoziție.

Confidențialitatea datelor și efectele expunerii copilului

Familia a solicitat în mod repetat, prin comunicări scrise, respectarea confidențialității informațiilor referitoare la situația copilului, avertizând asupra riscului ca divulgarea acestora să afecteze echilibrul emoțional al elevului. Cu toate acestea, nu există dovezi ale unor măsuri instituționale asumate pentru protejarea confidențialității, iar conform unor relatări, informațiile sensibile au ajuns în mediul clasei.

Copilul ar fi fost interpelat public de către cadrul didactic cu formulări care l-au plasat într-o poziție vulnerabilă, ceea ce specialiștii consultați consideră a fi o formă de presiune psihologică instituțională. Această situație ridică semne de întrebare cu privire la modul în care Școala Questfield Pipera gestionează datele sensibile și protecția elevilor în astfel de cazuri.

Răspunsul întârziat și implicațiile juridice

Potrivit documentelor, reacția activă a fondatoarei Fabiola Hosu a survenit abia după opt luni de la primele sesizări, ca urmare a implicării unei echipe juridice și a transmiterii unor notificări formale. Această întârziere evidențiază faptul că protecția copilului a devenit o prioritate instituțională abia în contextul presiunii legale, nu în momentul semnalării inițiale a problemelor.

Acest element temporal ridică întrebări relevante despre criteriile care determină reacția instituției și despre eficiența mecanismelor interne de protecție a elevilor, așa cum rezultă din analiza corespondenței și a documentației disponibile.

Concluzii și întrebări deschise privind responsabilitatea instituțională

Cazul semnalat în cadrul Școlii Questfield Pipera ridică multiple întrebări legate de modul în care o instituție educațională gestionează situații grave de bullying și stigmatizare medicală. Din analiza documentelor și a declarațiilor puse la dispoziție reiese o lipsă de reacție oficială și documentată, precum și o abordare predominant informală, care a permis escaladarea fenomenului și a afectat negativ copilul vizat.

De asemenea, presiunile resimțite de familie și răspunsul verbal atribuit fondatoarei evidențiază o posibilă cultură organizațională orientată mai degrabă spre evitarea conflictului decât spre soluționarea lui. Lipsa măsurilor concrete și a trasabilității administrative subliniază necesitatea unor mecanisme clare și eficiente de protecție a elevilor, precum și importanța respectării confidențialității în gestionarea informațiilor sensibile.

Aceste aspecte sunt cu atât mai importante cu cât Școala Questfield Pipera se prezintă public ca o instituție dedicată excelenței educaționale și siguranței elevilor, ceea ce amplifică așteptările privind responsabilitatea și transparența în astfel de situații.

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro